FATA CU PORTOCALE

Am inceput de cateva ori sa scriu postul asta si tot nu gasesc tonul potrivit.
E despre iubire, despre oameni care imi pun inimile in palma, despre portocale si despre niste carti, intamplator sau nu, portocalii.
Fiecare dintre subiecte poate fi o tema in sine.

Incep cu cartile…
Sunt daruri la care tin mult. Una dintre ele e mereu in cosul bicicletei cand plec la plaja. O deschid la orice pagina si are intotdeauna sens. E despre iubirea neconditionata.

Cea de-a doua a sosit intr-o zi, pe neasteptate, intr-un plic galben, impreuna cu alte doua carti. Se numeste „Fata cu portocale”. Am citit-o intr-o stare foarte speciala, in noaptea cand mi-era ingrozitor de rau. Pentru ca incercam sa-mi alung frica, sa scap din realitatea mea greu de suportat, am intrat cu totul in carte. Dimineata parca ma intorsesem dintr-o calatorie.

Povestea fetei cu portocale, scrisa de iubitul ei, e frumoasa chiar daca multi ar gasi-o tragica. Exista in carte o intrebare la care sunt curioasa ce ati raspunde, dar nu o pun acum ca nu e momentul.
Sa ramanem la dragostea marturisita tulburator, sa ramanem la momentele de fascinatie, cand ni se inscriu in memorie toate micile detalii ale persoanei pe care o iubim.
Fiind inca sub impresia cartii primesc un mail de la un barbat care doreste sa-i fac margele sotiei lui. Omul acesta are incredere sa-si lase inima in palma mea si isi descrie ametitor iubirea. M-am simtit descumpanita si fericita in acelasi timp. Descumpanita pentru ca primisem acces neasteptat la ceva atat de intim, de fragil, de pretios si fericita ca dragostea exista.
Dupa ce am terminat de citit am stiut ca margelele pe care le va purta Crina se vor numi „Fata cu portocale”.