COPILUL LUI DUMNEZEU

 Mi-am petrecut dimineata pe terasa, la soare, lucrand. Sunt dependenta de lumina si caldura. Desi aici clima e blanda in casa mi-e frig. In virtutea acestei blandeti cladirile nu au incalzire.

Azi am pictat zeci de pisici roz si vaci dungate. Era un moment lenes, pana in pranz, dar departe de efervescenta matinala cand toata lumea pleaca pe la treburi. Ora 11, sa zicem.

 

 

Ma concentram la pisicile mele, dar eram constienta de totul in jur: de gradina vibranta si stralucitor-verde, de ocean, de pasari, de pielea mea incalzita, de briza usoara, de soparlele trecand pe pietre, de doua avioane cu reactie care lasau lungi dare albe pe cerul fara nici un nor…

 

 

Am avut o senzatie … nimic religios, dar in minte am formulat-o prin cuvintele „sunt copilul lui Dumnezeu”. Asa m-am simtit in frumusetea din jur, pictand pisici roz. Numai un parinte atotputernic si iubitor mi-ar fi dat clipele alea binecuvantate, linistea, multumirea de copil iubit.

M-am vazut ca fiind o mica piesa in puzzle-ul urias al lumii, asezata chiar la locul ei.

 

 

Atata timp mi-a luat pana sa gasesc locul asta, atata drum am strabatut, atat m-am intrebat daca exista cu adevarat, dar inainte nici nu stiam bine ce caut. Azi am stiut ca sunt unde trebuie sa fiu, facand ceea ce trebuie sa fac…