Acum le am si eu…

Astazi nu scriu eu. Astazi scrie Ana Maria.

Acum le am si eu… port de cateva zile cerceii Vegetal Obsession, iar azi i-am luat pentru prima oara pe ceilalti, astazi a fost Ziua lor. Margelele, inca nu sunt pregatita sa le scot in lume, inca sunt doar ale mele, inca ma obisnuiesc sa le ating si sa ma atinga… nu stiu cum sa explic. Ca sa intelegi mai bine, iti voi povesti putin despre mine.

Am 23 de ani, peste un an voi deveni inginer, si lucrez alaturi de vreo 10 barbati in domeniul calculatoarelor. Nu port bijuterii, fuste si nu am genti sau pantofi cu toc mai inalt de 2 centimetri. Fondul de ten mi se pare o chestie oribila care m-ar sufoca. Pana acum putin timp aveam 2 perechi de cercei, ai mei si unii pe care o persoana care nu ma cunostea mi-i daruise si pe care m-am simtit obligata sa ii port. Cerceii mei sunt clasici, de aur, cei pe care mi i-au pus cand aveam 1 an, dar pe care i-am simtit atata timp parte din mine, si nu i-am dat jos, practic, niciodata. Mama are si acum acelasi model de cercei, doar ca mai mari. Cerceii astia, sunt ceva ce impartim, eu si ea…

Ma uitam intr-o seara la o prietena care se pregatea sa iasa in oras, si-a schimbat cerceii cu niste gesturi atat de lipsite de semnificatie… atat de repede… la fel cum imi dau eu ochelarii jos sau ii pun la loc. Cand am vazut-o pe ea parca m-a lovit ceva… parca ma durea. Tocmai pentru ca cerceii mei… ii simteam parte din mine, iar ai ei pareau sa fie pentru ea doar niste obiecte care odata ce nu mai sunt potrivite, se dau jos si se inlocuiesc.

Treptat insa am inceput sa-mi cumpar si eu alte perechi. Am si tot primit unii. Nu stiu ce s-a intamplat si cum am trecut pragul asta… cum am reusit sa-mi pun alti cercei decat AI MEI… Desigur ca toata povestea a facut-o pe draga mea prietena sa rada de mine… “Ana, devii such a girly girl (da, suntem printre persoanele astea inconjurate atat de mult de limba engleza incat pentru multe concepte ne este greu sa ne exprimam in romana, ce sa zic… “fenomenul” asta exista)… ai mai multe perechi de cercei”… Am replicat: “nu, nu AM mai multe perechi, eu am doar cerceii MEI (cei de aur), restul sunt, cum sa zic, niste cercei musafiri”… A zambit.

Margele nu am avut niciodata. Dar din serile in care stateam cu imaginile pentru Coracao Vagabundo in fata minute in sir, ceva s-a schimbat. Am inceput sa visez la rochii frumoase si sa-mi zic “Si ce daca devin girly girl?”.

Am innebunit-o pe prietena mea vorbindu-i de margelele mele care “sunt pe drum si sunt asa frumoase”. Ea a ras de mine. “Girly, I tell you!”. I-am povestit de Green Hours si i-am zis ca abia astept sa ma duc sa “vizitez si alte margele”. “Acum vizitezi margele, nu poti sa zici ca asta nu e girly” imi zice ea.

Acum am margele. Imi voi face curaj si le voi purta curand. Voi purta pantofii aceia cu toc de 2 centimetri. Voi fi mofturoasa, ma voi plange ca ma rod pantofii si ca imi cad bretelele rochiei. Ma voi lupta cum voi putea cu “imaginea” mea noua, numai sa nu recunosc ca de fapt visez sa pot sa fiu… girly.

Cel mai important, acum am niste cercei care usor, usor devin AI MEI.

Ana Maria