RANDURILE GIANINEI
Am ochii in lacrimi, pentru ca un om care mi-e foarte drag a avut motivul sa scrie rindurile de mai jos. Mi-e dor de tine, Gianina.
Vise D&G
Articol de Gianina Corondan (24FUN)
Normalitatea a devenit un vis.
Prietenii mei D&G nu-s aia de deduceti ca lucesc swarovskian pe poseta mea… Ei sunt cei de care va spuneam eu mai demult ca vor sa plece din tara si sa ma lase si ei aici, plansa si complet debusolaaaata. Au plecaaat.
Pentru ca lor le-a ajuns portia de tupeu, ignoranta si mizerie care li s-a pus in fata, pentru ca lor li s-a refuzat ajutorul cand au vrut sa puna umarul, pentru ca au fost umiliti peste masura si pentru ca simteau ca viata e mai mult decat un concurs de rezistenta. Stiau asta.
Si toata lumea trebuie sa invete sa stie, altfel suntem nauci cand se incetoseaza brusc orizontul luminos, cand nu mai avem material sa confectionam un vis, cand trenul in care ne-am urcat scartaie din toate incheieturile si refuza sa mai porneasca.
D&G sunt oameni fini, educati, sensibili, cu vocatia frumosului, cu numele prietenilor prinse de ei ca niste tatuaje nevazute. Stau intr-o tara minunata si prin oamenii ei, nu doar prin oferta bogata a naturii si clima blanda, temperata, cu temperaturi cumsecade. Sunt fericiti.
Ea are Lola Dream Factory, el creeaza povesti. Fac ce le place. Noi nici nu ne imaginam ca se poate intampla cu adevarat asta. Sa nu-ti zica unii ajunsi sefi ca n-au nevoie de ideile tale, ca stiu ei mai bine, ca prea esti mofturos si recalcitrant, ca de ce atatea pretentii, cine te-oi crede. Sa te poti plimba cu bicicleta fara teama ca te iau unii pe capota sau in cel mai bun caz in balon ca adicatelea asa-ti trebe sarantocule care esti tu. Sa respiri liber si curat.
Daca te crezi om intreg e rau in tara noastra. S-ar putea sa pierzi teren. Trebuie sa devii apendicele cuiva, care nici el nu e om, aparatul lui de scame sau stiu eu, un pres. Macar asa existi, iti zici. “Cuiva” ala te trage dupa el, iti zici. In marile carti, iti zici. Si-o veni el si timpul tau, iti zici, observand mut ca nu mai vine.
July 30, 2008 at 6:25 pm
va iubesc multi oameni
bravo,bravo.
July 30, 2008 at 6:42 pm
Nu sunt multi, sunt putini si buni.
Dragostea celor multi ca si ura lor e la fel de periculoasa.
July 30, 2008 at 7:10 pm
pfff….doar daca ma uit pe blogul asta vad deja un grup
. that;s a lot.hihiih
July 31, 2008 at 11:17 am
Lola draga,
In primul rand sa ma scuzi ca iti scriu mereu “draga” dar asta simt mereu cand ma gandesc sau cand spun”Lola”.Fara sa te cunosc ti-ai castigat un loc special in sufletul si gandurile mele. Cel mai mult te indragesc pentru puterea de a crede in visele noastre si pentru profunzimea si sensibilitatea randurilor tale… cat despre randurile Geaninei…Sunt teribil de reale…aproape zi de zi simtim lupta…”Si-o veni el si timpul tau, iti zici, observand mut ca nu mai vine”… e trist, dar stii cat conteaza ca tu, voi, ati reusit sa “evadati” Stii cat de mult ma hranesc din linistea ta de acolo… si ce lupta duc cu mine.Ma gandesc mereu- sa fug sau sa raman ? stii perfect despre ce vorbesc…Si zbaterea asta ne consuma mult.Sunt multe lucruri de spus…
Despre randurile Geaninei…multumim ca ni le-ai impartasit.Imi face placere sa o descopar altfel decat am vazut-o la tv. Delicata si cu un suflet mare (-din pacate framantat si el de problemele existentiale cu care ne confruntam zilnic aici ) Randurile ei m-au impresionat : sincere si cu o incarcatura emotionala fantastica.
(Lola, cat de mult ii lipsiti Geaninei…Ce gol imens in urma… Cu toate astea ma bucur mult pentru voi si Vladimir , va admir pentru decizia si atitudinea voastra. Avem doar o singura viata… )
July 31, 2008 at 11:48 am
Daiana
Am vazut dimensiunile raului, din mine si din jur. Cred ca exista doar doua alternative. Sa te inghita sau sa lupti sa scapi.
Instinctiv am vrut sa scap. De asta am plecat, de asta incerc sa tin visele inca vii. Chiar daca e dificil incerc sa nu ma pierd. Viata asta e un fel de mers pe sarma…
Ma dor prietenii ramasi in urma, m-au durut randurile Gianinei si sper sa pot face ceva. Am eu un plan, visul sadit in care cred pentru ca nu e egoist ci mai degraba un dar pentru cei la care tin. Stiu ca lucrurile facute cu inima curata ies, chiar daca nu azi , poate in urmatoarea zi, poate cand nici nu mai speram.
July 31, 2008 at 3:35 pm
E dureros sa iti pierzi visele…Sa treaca timpul pe langa tine si tu sa nu faci altceva decat sa incerci sa-i supravietuiesti…Sa iti vinzi sufletul pentru bani, sa devii sclavul societatii ‘moderne’…Eu am vazut dintotdeauna Portugalia ca pe un loc unde visele devin realitate, unde aerul meditaranean te conduce spre o noua lume…Cunoscandu-te pe tine, mi-am dat seama ca asa este…Si prietenul meu viseaza sa plecam intr-o buna zi, sa lasam in urma toate rautatile de aici, sa ne cladim o viata noua departe, departe… In Portugalia. Acum nu pot decat sa visez. Sa visez ca intr-o zi voi sta la o masa intr-o cafenea cu Lola si vom discuta despre lucruri frumoase. Despre oameni frumosi si fericiti.
July 31, 2008 at 4:03 pm
Lola,
imi dau seama cat de dureroasa a fost despartirea atat pentru tine cat si pentru cei dragi. Visul care l-ai sadit e de multe ori hrana si pentru sufletul meu – desi stiu ca nu mi-am castigat dreptul de a face parte din el…dar imi place sa ma visez pictand pe o terasa in casuta aceea la malul marii iar Mara si Sara sa alerge si sa rada vesele pe langa mine. Pe Andrei- iubitul, sotul si prietenul meu cel mai bun mi-l imaginez sculptand din nou. As vrea sa uite complet de goana asta nebuna si necesara dupa bani.As vrea sa se regasesca si el… Si uite-asa ma visez in casuta ta cu multi prieteni , cu oameni calzi si minunati.
O scanteie din visul tau m-a facut sa visez si sunt sigura ca multi dintre cei care iti citim randurile au simtit la fel…Si imi doresc ca visul tau sa se indeplineasca – sa ne convingem inca o data ca pana la urma lucrurile bune , curate , dorite cu adevarat se pot realiza…undeva,candva.
“Esti Invingator, cand stii ce vrei
Esti stapan pe drumul zilelor,
Esti invingator si gasesti puteri
In dorinta ta de-a castiga.
Esti invingator si vei fi mereu
Daca stii sa crezi in visul tau!”
Rudyard Kipling
October 1, 2009 at 8:46 am
citesc de cateva zile acest blog si nu ma pot opri. e, vorba ta Daiana, hrana pentru suflet.
imi face bine sa vad ca se poate trai si “altfel”. ajung sa inteleg ca acest “altfel” este ce ar trebui sa fie de fapt. randurile acestea sunt pline de firesc, simplu si pur. trairi bune, rele, un curs al evenimentelor atat de lin… viata este muinunata! 
secretul sta in noi. cate si mai cate se pot face! cat de important este sa iti alegi oamenii si locurile potrivite sufletului tau! cat de mult poate sa insemne un lucru aparent mic, este icredibil! …dar, din fericire, adevarat!
Daiana, numele fetitelor tale gemene si superbe m-au facut sa realizez ca noi doua ne cunoastem
te pup
July 31, 2008 at 6:05 pm
@Dee Dee acum m-am intors din cel mai vestic punct al Europei, e aici, foarte aproape. Am stat acolo la capatul pamantului si ma gandeam ca tara asta e cea mai buna alegere pe care puteam s-o facem.
Va asteptam aici. Am gasit o cafenea dementiala azi:)
July 31, 2008 at 6:14 pm
@Daiana toate sperantele si gandurile bune indrepatate asupra unui vis il cresc si-l ajuta sa devina mai repede realitate. Cat despre loc, stai linistita, l-ai castigat. Casa mare si vesela va fi bucuroasa sa te aiba in preajma.
July 31, 2008 at 6:51 pm
Lola draga, m-ai facut sa plang… intrasem pe blog cu atat neliniste in suflet… si iti multumesc din suflet pen tru raza de lumina care mi-o daruiesti mereu. Am revenit pe blog sa-ti spun, sunt deja incoerenta pentru ca sunt emotionata.Am intrat mai devreme pe blogul unei amice care nu mai postase nimic de aproape o luna…vroiam sa-i las un mesaj cu targurile de duminica…Of , si ea scria de departe, din SUA, si dupa cum a lasat mesaj pe blog cred ca au evadat…
“Nu am mai scris de aproape o lună. Cam atât îți ia să golești o casă, să aranjezi totul ca să îți fie bine și ușor și de departe, să vinzi mașina, să umpli cutii, să le depozitezi, să finalizezi proiecte și să primești viza. Și să îți mai rămână timp suficient să fii mamă. Plecăm peste câteva zile” asta a ascris la inceputul lunii , adica pe 8. Astazi deja scria despre copii “colorati” si frumosi de acolo… Oare toti oamenii “frumosi” pleaca?Oare sa plec si eu? Oare voi pleca?…Oare… imi vine sa plang ca un copil. Zbaterea asta zadarnica de aici ma oboseste cumplit….
July 31, 2008 at 7:22 pm
E un moment cand pleci pur si simplu. Intrebarile raman in urma si drumuri se deschid inainte.
Momentul e atunci cand s-a umplut paharul si dupa cate vad al tau nu mai are mult, deja recunosc starea.
July 31, 2008 at 9:46 pm
Nu pot sa spun decat ca, citicnd randurile voastre, multumesc inca o data soartei ca m-a aruncat departe, departe de acele “rele” ….
Cat despre blogul tau Lola si visele tale, m-au molipsit, chiar daca, poate unele din visuri vor fi just for the record, tot le dau viata, le fac reale… cu alte cuvinte, am deschis cutia mea de visuri si le voi face asa cum ai zis tu.. palpabile …
August 1, 2008 at 12:02 am
Cristy
Vad ca nu degeaba muncesc eu la fabrica asta…
Multumesc!
August 1, 2008 at 7:30 am
Hmmm…Chiar ca e o fabrica de vise…Si de fericire
August 1, 2008 at 9:47 am
Lola, abia acum am descoperit cutiutele tale! Tocmai cand vroiam sa iti trimit poze cu povestile pe care le creez eu…La ce adresa de mail as putea sa te gasesc?
August 1, 2008 at 12:22 pm
Dee Dee
Si eu incep sa te descopar.
Multumesc on-line-ului pentru sansa unor astfel de intalniri
August 1, 2008 at 3:50 pm
lolafactory@gmail.com scuze pentru intromisiune
August 1, 2008 at 4:45 pm
MULTUMESC, CLARISSA, PENTRU INTROMISIUNE, MAI POFTITI SI ALTA DATA.:)