Nostalgii interbelice

Ieri in drum spre plaja am ascultat muzica din Bucurestiul interbelic, hm, nostalgii interbelice…

De ce ma amagesti, de ce ti-e teama?
Si gura ti-o feresti, razand mereu.
De spui ca ma iubesti, de buna seama,
De ce te impotrivesti dorului meu?

da-mi gurita s-o sarut – jean moscopol 

Fasaitul inregistrarii, vocile de departe, pronuntia usor graseiata, felul pretios in care il rosteau pe „e” m-au intors intr-o lume pentru care m-am nascut prea tarziu.
Mi s-a facut dor de Patul lui Procust, si Groapa lui Eugen Barbu , mi-am amintit de noaptea petrecerii de sfarsit de liceu cand cel mai destept baiat din clasa, in timp ce dansam, mi-a soptit la ureche „pentru mine tu esti doamna T”.

Mi-am dorit sa fi fost o femeie de-atunci, sa starnesc pasiuni care acum par desuete, sa ma iubeasca Fred, Aristide, Dimitrius, sau Mihail. As fi mers la fotograf si sa pozez studiat-visatoare. M-ai fi gasit la tenis, la strand la Lido cu banda si la dancing .
Mi-as fi taiat indraznet parul, as fi fumat cu gesturi lenese dintr-un port-tigartet lung, de portelan negru si as fi invatat sa conduc automobilul.

„Iubesc femeia de dor nebuna…”l-as fi privit in ochi languros, rascolitor, in timp ce dansam si el mi-ar fi scris in noaptea de dupa scrisori inflacarate.
As fi vrut la curse, la Hipodrom sa-mi etalez rochia facuta de modista.
Vara m-ai fi gasit pe malul marii, la Mangalia, bronzata si melancolica…

…dar cum ziceam, din pacate m-am nascut prea tarziu.

Si totusi, am trait vremurile de atunci lucrind la NOSTALGIILE INTERBELICE, folosind tehnici demult uitate.