KUSTOM
Azi, scriind repetat “te iubesc” in Braille pe Love is blind, am avut o sclipire.
De ce sa scriu mereu acelasi lucru si deja sa fie previzibil?
Mai bine ne jucam.
Ma gandeam ca voi puteti alege culorile, in caz ca negru e prea sobru, iar eu o sa scriu mereu altceva, un mesaj pe care sa-l descifrati.
Alfabetul il gasiti aici.
N-ar fi haios?
Prea multi oameni seriosi pe lume…hai la joaca.
Ca sa prindeti starea despre care vorbesc vedeti sau revedeti “La vita e bella” de Roberto Benigni.
Buongiorno principessa!!!
June 29, 2008 at 8:06 pm
Lola,n-ar fi haios,ar fi in firea lucrurilor. Orbii nu au notiunea de negru sau sumbru. Ei au perceptia culorilor mai dezvoltata decat a muritorilor de rand.Am un prieten care stinge lumina,se aseaza la masina de scris BRAILE si se avanta in universul lui de culori,in peisajele lui fermecate si nu ne intelege pe noi de ce privim toate astea la lumina zilei.Scrie in culori pentru ei,vor fi mai fericiti!
June 30, 2008 at 7:12 am
Atunci sa spulberam toate barierele …si sa curga culori
August 12, 2008 at 2:08 pm
Intr-o zi ploioasa,
Mi-am luat gandurile,
Le-am facut ghem,
Si le-am aruncat intr-un cufar.
Cufarul l-am inchis
Si cheia am pus-o pe un fir de argint
La gatul pisicutei mele.
Pisicuta s-a salbaticit
Si a fugit in lume.
Poate se indragostise,
Poate isi cauta mamica…
Intr-o noapte
M-a trezit o raza de lumina
Furisata pe gaura cheii cufarului.
Eram sigura ca nu pusesem nimic luminos acolo.
Mi-am lipit urechea de cufar,
si curioasa am ascultat.
Am auzit ceva ciudat:
Ta-ga-dam-dam…
Ta-ga-don-don…
Mi-am lipit palma de capac,
si cufarul s-a deschis singur.
Uimita am vazut o inima de cristal
Batand linistita
Inconjurata de mii de fire de lumina.
Nu stiam cum s-a ratacit acolo,
Si am vrut sa o ajut
Sa nu o sufoce incalceala de fire.
Mi-am suflecat manecile,
si m-am apucat de treaba.
Nici nu am observat cum au trecut zilele si noptile.
Nu-mi era sete, nu-mi era foame,
Eram prea concentrata.
Dupa un timp am obosit
Si mi-am spus ca n-o fi suparare daca adorm un pic,
Doar treaba era aproape gata,
Chiar daca firele acelea nu se lasau deloc descalcite
Ci se asezau tot de capul lor,
Tinand inima captiva undeva, pe la mijloc, in stanga.
Nu stiu daca am apucat sa dorm secunde sau ani,
Dar m-a trezit ceva:
Sarutul tau pe buze.
Erai alaturi de mine,
Ma tineai de mana,
Si mi-ai soptit ca asa vom fi mereu de acum inainte.