IN CERURI

 

O prietena imi spunea ca s-a gandit la mine cand i-a murit mama, ar fi vrut sa stie de ce eu nu-l urasc pe Dumnezeu pentru ca a luat-o pe a mea.

Si m-a bufnit rasul. Cum sa-l urasc pe Dumnezeu? 

Eu nu-l identific cu batranelul barbos care sta deasupra noastra si hotaraste dupa cum are chef ce primeste fiecare.

Cred ca exista un sistem, si legi carora ne supunem, cred in efectul de domino generat chiar de gesturi mici, cred intr-un adevar pe care l-am stiut si l-am uitat, altfel de unde senzatia asta vaga ca sunt gata sa inteleg.

 

 

De la un timp intalnesc oameni frumosi, intamplari fericite ii aduc langa mine si faptul ca raman e un semn bun.

Se spune ca e greu sa-ti mai faci prieteni la varsta asta, dar cred ca abia acum sunt pregatita sa-i cunosc si sa-i accept.

Imi place sa privesc in urma, sa vad cum s-au leagat, cum se construiesc relatiile.

Asocieri libere.

 

 

Simtim nevoia de certitudini.

Cred ca asta e ideea cand vorbim despre religii.

Fiecare a incercat sa dea o fata necunoscutului.

Nu cred ca e ceva rau, dar nu inteleg de ce o reprezentare ar fi mai buna decat cealalta. Probabil e doar chestie de organizare…