PETRECERE CU LAUTARI

Pe 16 a fost ziua lui frate-meu. I-am zis ca tare mi-e dor de-o carciuma unde s-aud lautari adevarati. Asa ne-am dus pe seara intr-o margine de Bucuresti la un restaurant cam fara dichis si fara cine stie ce clientela, dar am facut masa mare, vesela, mancarea a fost foarte buna, iar lautarii pe cinste.

De fapt numai pentru ei am ajuns acolo.Ii stia Alex si mi-a spus ca n-o sa-mi para rau.Taraful Cleante!

Nu numai ca nu mi-a parut rau, dar am plecat mult dupa miezul noptii cu inima plina, bogata.

Doamne, ce binecuvantare sa intalnesc oameni daruiti cu bucuria de-a fi, cu ochi negri in care straluceste Viata! Asa e Marian Cleante. Daca la inceput m-a fermecat cu vioara, cand am stat de vorba m-a cucerit cu bunul lui simt, cu umorul subtil prin care filtreaza lumea, cu pasiunea pentru ceea ce face,  si cu povestile. Ne-a zis cum a cantat el pe tot Pamantul asta cu mari artisti, tigan fara sa stie tiganeste, cum il trimitea tanti Romica(Puceanu) sa-i aduca pulovarul de sus din camera.

Cand vorbea de fiu-su se lumina tot. Fusese si el acolo, o trestie de baiat frumos,plin de har. In timp ce cantau se isca intre ei ceva ce-mi taia respiratia. Era dragoste,  pura ca la inceputul inceputului.

As fi vrut ca noaptea sa nu se mai termine, dar odata trecuta mi-a  vindecat inca  un coltisor de suflet. Nimic nu alina mai tare decat bucuria si dorul puse intr-un cantec

MARIUCA

E cu 10 ani mai tanara decat mine. O stiu de cand avea 22, dar niciodata nu mi s-a parut necoapta. Prietenia noastra e una pe viata. Trece peste toate diferentele si ne uneste strans in punctele comune. Mereu ne-am vorbit direct, ne-am lasat spatiu, ne-am admirat sincer si ne-am iubit fara sa ne judecam. Ne-am sfatuit, sprijinit, am conspirat, am crezut una in celalta.

O gasesc de fiecare data mai femeie, mai inteleapta, mai priceputa intr-ale vietii. Acum am stat la ea, intr-un apartament de la ferestrele caruia se vede tot orasul. Mi-a pregatit ceaiul si micul dejun in fiecare dimineata, iar de cate ori am mancat acasa m-a uimit cu felul in care gateste-simplu, sanatos, gustos.

Imi plac: dulapul doldora de haine colorate, micile nimicuri femeiesti care-i umplu cutiile, cerceii cu pene, rujul rosu aprins, pantofii trazniti, parfumurile dulci-otravitoare, unghiile ca niste bomboane, felul in care isi tine casa curata si viata limpede, dar peste toate completa ei acceptare de sine. Maria mi-a aratat mereu ca a te iubi nu e un gest egoist, a te pretui nu e lipsa de modestie, a te respecta e vital.

This slideshow requires JavaScript.

FERMA LUI TATA

Intre dealurile blande din jurul Barladului si-a asezat  tata gospodaria de care e tare mandru. Am petrecut acolo cateva vacante in copilarie, citind romane politiste pe prispa, la umbra, mancand cirese negre direct din copac si rosii de pe vrej, dar au trecut multi ani de cand n-am mai ajuns in partea aia de lume.

S-au schimbat multe. Totusi cate ceva a ramas la fel: casa batraneasca,murmurul satului, dealurile. Timpul le-a lasat in pace si-mi trezesc amintiri. Iarna a furat verdele, e vreme de stat pe langa foc. Din cosurile caselor se inalta fuioare de fum facandu-ma sa-mi inchipui incaperi calde mirosind a gutui.

La noi soba e fierbinte si tare-mi place sa-mi lipesc spinarea de ea, sa stau asa fara ganduri bucurandu-ma de fierbinteala.

Pe rafturile camarii stralucesc stins borcane cu zacusti, dulceturi si compot. Merele se incretesc in racoarea pivnitei concentrandu-si parca gustul dulce-acrisor sub obrajii ca de bunica. Butoaiele cu vin si muraturi stau cuminti, pline de promisiuni, in penumbra.

Afara e soare, pamantul inghetat ma lasa sa umblu prin curte fara sa ma umplu de noroi. Livada e amortita, in sera sunt ramasite ale plantelor de anul trecut, vrejuri uscate de-o stranie frumusete, asa cum se vad in lumina filtrata de peretii semi-transparenti. E atata gratie in orice, atata viata!

La capatul curtii e locul pentru pasari si animale. Curcani rotofei, gaini, rate lesesti numai bune de pus pe varza, purcel, o iapa cu manzul ei. Vietati misunand de colo colo dandu-mi senzatia de abundenta, de gospodarie temeinica.

Tata mi-a pregatit sa iau cu mine un lighean urias cu miez de nuca, prune si rosii uscate, telemea de capra plus inca multe alte bunati. Tare mi-e drag, tare pretuiesc darurile astea simple, ale pamantului, de la el. Sunt sfinte toate roadele si binecuvantati cei care le cresc.

This slideshow requires JavaScript.

MIKKA MINUNATA MEA CALAUZA

Ne stiam doar glasurile. Am trait momente magice, am calatorit impreuna pana departe in adancurile fiintei mele, dar nu ne vazusem inca, nu ne imbratisasem, nu ne simtisem pe viu.

Duminica seara, am intalnit femeia ce mi-a fost daruita de Viata ca sprijin, atunci cand nu ma mai puteam descurca singura -Mikka.

Venind de la Comana ne-am dus s-o luam cu masina. O invitasem la seara de sushi in casa Mariei. Cand ne-am vazut mi-a venit sa plang de bucurie. Mi se parea ireal. Vocea blanda care ma ghidase de-atatea ori avea un chip luminos acum.

Maria, mereu surprinzatoare, cu nenumaratele ei talente, ne-a facut sushi de vis si ne-a dat vin usurel, cu gust de fragi, numai bun sa inteteasca veselia. Pana tarziu in noapte am povestit. Ardeau lumanari, tainele lumii se lasau contemplate, iar noi, trei femei, recunosteam magicul firii si ne bucuram.

This slideshow requires JavaScript.

Daca vreti s-o intalniti pe Mikka cititi si onorati invitatia de mai jos:

CALATORIE PE PODUL CURCUBEU

 La inceput de an, din nou, o lista de dorinte…

Ati mai facut asa ceva si in alti ani, nu-i asa? Cate si care s-au implint? Cate si care mai sunt inca pe lista?

Si oare de ce inca mai sunt acolo “teme” mari de implinit?

Cum sa fac sa imi vad visele implinite?

Si oare cu ce vin acum eu – cel care cer -  sa dau in schimb? Ce aduc lumii in dar, ca sa primesc la randul meu?

Cine sunt eu, cel care incepe noul an?  Cum sunt, fata de cel de anul trecut? Cum vreau sa fiu in acest altfel de inceput?

Acestor intrebari le vom raspunde impreuna, facand inca un pas in Calatoria pe Podul Curcubeu.

Vom descoperi cum am progresat in ultimul an, ce am acumulat, ce am primit su cum ne-au construit experientele, oricum ni s-au parut ele (“bune” sau “rele”).

Si vom descoperi noi moduri de a relationa cu lumea in care revenim, dupa momentul de bilant de la sfarsit si inceput de an.

Plus inca noi instrumente de putere, ca sa traim in destin, nu in soarta…

Cu joc, desen, respiratie si o aducere a unei Viziuni. Calatoria asta va cere un tovaras de drum: o piatra. Va invitam sa va aduceti piatra – una nu prea mare, pe care sa o puteti tine in mana.

Si mai aduceti inca: haine comode – posibil sa doriti sa stati pe perne-, sosete groase, buna dispozitie, dorinta de a fi o zi pentru voi insiva….

Pentru a pune semintele implinirii dorintelor voastre, in noul an, aduceti o mana de… seminte. Poate fi grau, porumb, fasole, seminte de floarea-soarelui, linte, orice doriti. Sau flori uscate ori stelute ori praf de stele ori bomboane mici…

Vom face toate acestea impreuna, intr-o noua Calatorie pe Podul Curcubeu.

Data:  29 ianuarie 2012, orele 10 – 18, cu o pauza de pranz si pauze de confort.

Locaţie: Centrul de dezvoltare personala a copilului ,,DISCOVER ME”, Bucuresti, Str. Constantin Noica nr.130, sector 6 – (aproape de Podul Cotroceni, UNEFS – Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport  şi Disco Calise). Harta, aici: http://discover-me.ro/contact

Contributie: 100 RON

DANA SI MOARA EI DE HARTIE

Am ajuns acasa. Asta noapte, dupa 12 ore de drum mi-am regasit iubitul cu ochi luminosi si zambet cald, cu dor, cu iubire razbatand prin toti porii.  Acum locul meu e aici, in orasul ale carui lumini vazute din avion mi-au facut inima s-o ia la trap, dar sunt de-acolo, de unde tocmai m-am intors. Viata e o minunata aventura cu apropieri si departari, cu bun gasit si ramas bun, cu oameni.

Despre oameni vor fi toate povestile, despre prieteni noi si vechi, despre femei extraordinare.

Sunt fericita sa ma regasesc intr-o…cum sa-i zic fratiei la feminin? Ma rog, intr-un cerc de uluitoare Eve.

O sa incep cu Dana. Am cunoscut-o acum doua veri. Ea m-a dus la Comana, la Casa Poetului pentru prima oara. Atunci amandoua eram musafiri pe-acolo. Intre timp multe s-au intamplat si am regasit-o gazda.

Impreuna cu Ionut, sotul ei, au inaltat Moara de Hartie chiar pe Dealul Morii din Comana. M-am dus sa-i vizitez, sa vad visul lor implinit.

Duminica trecuta ma trezesc dis-de-dimineata, dau gata, cu Mariuca, ceaiul din ceainicul roz, dar abia dupa pranz suntem pregatite de drum. O sun pe Dana sa ne explice cum ajungem. Imi spune “ai sunat la fix, tocmai m-am intors de la biserica”. Asa frumos si asezat mi-au sunat vorbele ei de femeie care tine randuiala.

Am ajuns pe Dealul Morii. Aerul e curat si rece. Lumina se face mierie anuntand ca soarele se va duce curand la culcare. Miroase a camp si a fum. Dragii mei prieteni ne asteapta cu ceai, mere, placinte si povesti in jurul unei masute rotunde, de lemn vechi. Pe urma ne arata comorile din Moara si ne invata sa tiparim asa cum se facea demult. Simt ca au atata dragoste de viata si de frumos. Oamenii astia zidesc.

Dana e deja de-acolo, de-a locului, puternica, in ciuda fragilei ei aparitii, priceputa cand imi vorbeste de gradina, de flori si legume, dragastoasa cu hartia(in special cea cu busuioc), increzatoare in ce va fi sa vie.

Binecuvantata sa le fie truda!

Cand s-a lasat inserarea si un frig aprig, a sunat-o pe tanti Marioara sa vina sa ne deschida casa lui domnu’ Gellu.

Misterios e ceasul cand noaptea abia s-a asternut, dar lumea nu e inca linistita. Mai ales la tara se simte ceva-ul ala in aer si-mi da falfairi de fluturi in stomac. Pe asa vreme am intrat in curte. In casa ardeau luminile peste tot. Mi-am inchipuit ca dragul de el, ne va iesi in prag, tinand in brate o pisica. Parca-i auzeam vocea. Dar casa era goala si tare frig inauntru. Nu, nu m-am intristat. Am privit cu luare aminte, cu nesfarsit drag. Poetii nu mor niciodata, se joaca doar de-a v-ati ascunselea cu noi.

Ne-am luat ramas bun si ne-am intors in Bucuresti. Restul serii l-am petrecut cu Mikka, dar despre ea data viitoare

This slideshow requires JavaScript.

PE MIERCURI LA READERS CAFE

Atatea povesti frumoase s-au strans. N-as vrea sa le povestesc in fuga. Le las sa se astearna in mine si le voi scrie cand ma intorc acasa la Lisabona.

Timpul trece repede. Mai am doar doua zile de stat aici, doua zile pline in care nu stiu daca voi apuca sa ma asez prea des la calculator. De fapt ce imi trebuie calculator cand ne putem intalni si imbratisa in realitate?

Va astept MIERCURI, LA 7, la READERS CAFE!

Din motive organizatorice v-as ruga sa-mi confirmati venirea, aici sau pe lolafactory@gmail.com

LA HANUL ANCUTEI

 

This slideshow requires JavaScript.

LUMEA MEA

Binecuvantate zile! Sunt coplesita de o bucurie fara margini. M-am regasit cu femeile copilariei mele: vigurose, intelepte, vorbarete, plangand si razand, imbatranind cu gratie, dar parca intinerind in spirit. Bunica, Nana, Bica Cuta – de la ele am darul povestitului, placerea palavragitului, simtul umorului. Mi-am revazut  verisorii. Copiii cu ochi luminosi pe care ii stiam sunt acum tineri superbi, purtand la randul lor darurile acestor femei minunate din care ne tragem. Unchesii mei tot oameni veseli, plini se poante, tachinandu-ma ca atunci cand eram doar o fetita. Din pacate nu vi-i pot arata ca mi s-a blocat aparatul de fotografiat chiar in timpul vizitelor.

Am un neam puternic, radacini bune. Cred ca e prima oara cand i-am primit pe toti in inima mea cu adevarat, cand i-am imbratisat cu toata dragostea si le-am multumit ca exista. Ii duc de-acum cu mine: usori, nemuritori, sublimi…

O alta prezenta draga mi-e tata. Ne-am plimbat, am povestit sau am tacut, am baut ceai, ne-am amintit cate-n luna si-n stele, am fost in piata manati de aceeasi pasiune pentru roadele pamantului.

L-am regasit pe Alex. Desi viata ne-a tinut departe unul de altul, odata apropiati e ca si cum n-am fi fost niciodata despartiti. Asa simt. Exista ceva, o stare in care nu e nevoie de cuvinte, o stare in care ne recunoastem instantaneu frati. E bine. Totul e bine asa cum e, nu-mi mai fac griji.

Pe la pranz am parasit Campulungul pornind spre Barlad. In apropiere de Roman ningea cu fulgi mari, pufosi, din cei pe care ai vrea sa-i prinzi pe varful limbii. Ninsoarea a venit ca un dar. Ma simteam de parca ar fi fost ajunul Craciunului. Tot drumul am legat panglicile caramizilor aurii, furisand priviri pe geamul masinii catre campurile albite,  iar inima mea izvora dragoste. Veneau valuri de multumire, de recunostinta, de fericire fara motiv, de mirare. Parca as fi vazut lumea pentru prima oara.

Am ajuns acasa la tata pe inserat. Silvia, sotia lui, ne-a asteptat cu drag, cu lacrimi in ochi, cu masa intinsa. Am mancat un bors moldovenesc cum numai ea stie sa faca, fasole batuta cu salata de varza acra, zacusca si alte bunatati pe care le-au scos din camara.

Ce norocoasa sunt sa-i am pe toti si sa simt atata iubire!

Mi-e dor de Claudio, un dor sfasietor. As fi vrut atat de mult sa fie cu mine. Si Vladimir imi lipseste, dar nu ma simt intre lumi ci mai degraba cred ca toata lumea e a mea. Cu iubire, cu dor, cu lacrimi, cu sperante, cu zambete si atatea inimi batand lumea asta mare e intreaga a mea!

This slideshow requires JavaScript.

AM SOSIT!!!

Mi-au trebuit aproape 24 de ore sa traversez continentul, tara, si-am ajuns, in sfarsit, dimineata la Campulung. Alex, frate-meu, a condus eroic toata noaptea, tata l-a tinut de vorba, iar eu am incercat, fara succes, sa dorm.

Zori cu aer inghetat mirosind a brad, casa calda, focul troznind in sobe, Nana incalzindu-ne sarmale, bunica plina de duh si veselie. Sunt ani buni de cand n-am mai fost cu totii sub acelasi acoperis.E atat de bine!

Oboseala lungului drum a disparut ca prin farmec. Sunt acasa, acasa al inimii mele.

 

This slideshow requires JavaScript.

VIN ACASA

Maine dimineata pornesc spre voi.  Din pacate Claudio are lucruri de rezolvat aici si a renuntat la plecare, dar il iau in inima tot.

Cu liniste, cu bucurie, cu incredere, vin. Initial renuntasem si eu, dar iubitul mi-a suflat in aripi si mi-a zis du-te ca acolo trebuie sa fii. Da, plecarea asta mi-e rostuita asa ca mi-am facut bagajul si o iau din loc.

In Bucuresti voi fi abia pe 14 ianuarie. De la aeroport, maine seara,  plec direct la Campulung, la bunica.

Am mai planuit o zi si-un loc sa ne intalnim. Cui e drag sa bem un ceai impreuna, pe 18 ianuarie la Reader’s Cafe, e mai mult decat asteptat. Am vorbit cu prietenii mei care au minunata cafenea, dar n-am intrat prea mult in detalii,  asa ca voi reveni cu ora, adresa, etc,  atunci cand le am.

Va imbratisez cu dragoste! Pe curand!