CUM MI-AM PETRECUT VINERI NOAPTEA

De obicei una dintre noptile week-end-ului e pentru iesit in lume. In timpul zilei respective ma ia o bucurie febrila la gandul ca intalnesc oameni, ca dansez, ca schimb ritmul.

Vineri dimineata mi-a trimis Maria link catre un blog si mi-a zis doar „citeste ca o sa-ti placa”. L-am rasfoit, l-am salvat si m-am gandit ca-mi trebuie timp linistit sa-l iau de la inceput.

Intamplarea a facut ca dupa-amiaza sa ma apuce nervii dintr-un anume motiv. Am inca o mare problema cu spusul lucrurilor care ma deranjeaza exact cand ma deranjeaza. Reflexul e sa imi tin gura, dar ele se acumuleaza undeva si cand imi dau seama ca n-as vrea sa mai adun nimic de felul asta zic ce am pe suflet, dar nu pe tonul potrivit. Reactia pare disproportionata fata de problema in sine. Ma rog, sunt ale mele cu mine, dar cert e ca nu mai aveam nici un chef sa ma duc vineri noaptea undeva. Am iesit pe malul oceanului sa ma plimb, insa eram tot la mine in cap, despicand fire in patru, certandu-ma, regretand, etc.

M-am intors la fel de contorsionata pe dinauntru si in continuare nu-mi trebuia nimic, nici dans, nici iesit, nici oameni. Singurul scenariu acceptabil era sa-mi iau frumos laptop-ul, sa-mi fac un ceai, sa dispar la mine in camera si sa citesc blogul pe care mi-l trimisese Maria.

http://viataprinbalonulroz.blogspot.com/

Voi poate stiti deja de ei, dar eu i-am descoperit abia vineri noaptea. Am plans in nestire, asa cum uitasem ca pot plange. Am plans de bucurie spaland cu lacrimile tot ca adunasem peste zi cand inima mea se ferecase.

Dragilor, sper ca povestea lor  sa va incurajeze o data in plus ca se poate orice cand crezi cu tot sufletul ca se poate.

FISH MASALA WITH LOVE

Am gatit fish masala pentru cina. Nu stiu cat de aproape mi-a iesit de realitate pentru ca n-am termen de comparatie, dar bucuria pregatirii,

emotia pe care am trait-o deschizand pungile cu mirodenii, fascinatia in fata culorilor, texturilor, ciudateniei roadelor acelor pamanturi indepartate si mai ales momentul cand am impartit rezultatul cu oameni atat de dragi m-au dus in al noualea cer.

Darul s-a transmis mai departe. Stiu, am vazut ochi stralucind, si zambete calde dincolo de cuvintele care oricum erau elogioase.

Initial parca nu ma induram sa incep nici un pachet din toate cele minunate. Le-as fi tinut doar sa ma bucur ca le am, dar asta mi s-a parut mai degraba o risipa decat folosirea lor.

Am cautat pe net reteta pentru masala, am cumparat ingredientele, am facut totul cu dragoste, cu infinita dragoste.

Ceva pe care nu stiu sa-l numesc, lasandu-se cuprins in abur, s-a raspandit prin casa, peste oras, peste lume. O fi fost binele ca prea ne simteam plutitori si cu inimile usoare.

Ieri ne-a vizitat Caio, fratele meu brazilian. Trebuie sa spun doua vorbe despre el. Intalnirea cu omul asta, petrecuta acum cateva luni, a fost o recunoastere instantanee, un fel de regasire desi nu stiam pana atunci ca ar trebui sa ne gasim. Ne tot miram, cum, desi fiind din colturi atat de indepartate ale lumii, intelegerea, prietenia, dragostea care ne leaga nu au nici un fel de neclaritati. Vorbim ore in sir despre oamenii ca miracol, despre viata si suflet, despre calatorii, despre tarile noastre. A venit in Portugalia sa-si faca doctoratul, dar imprejurarile ii arata ca asta nu e un scop in sine, ca e aici, poate, pentru lectii mai importante.

Multa rabdare ne trebuie pana se deslusec toate…Caio il ajuta pe Vladimir sa-si corecteze prin exercitii fizice o mica problema la piept. Pe langa asta ii inspira drag pentru sine, il invata cum sa se descopere, cum sa-si simta corpul si sa-l stapaneasca. Comunica frumos, iar copilul meu cel rezervat se deschide, dispus sa intre in aventura asta.

Eu invart prin cratite recunoscatoare pentru asa moment frumos timp in care Kitten apare din oras cu o sticla de Porto. Acum e si mai frumos cu noi doua palavragind in bucatarie la un pahar de vin asteptand sa se fiarba orezul si sa termine baietii programul de exercitii.

Imi vine sa inchei ca intr-o compunere din scoala primara.

Ce seara minunata!

OAMENII PASARI SI DARURILE LOR NEPRETUITE

Le spun oameni-pasari si ii gasesc admirabili. Zborul mi se pare o libertate suprema. Pentru curajul lor de a se desprinde asta e metafora cea mai potrivita. Sunt fiinte usoare, cu oase si suflete de pasari.

Ii iubesc, asa, ca pe pescarusi, fascinata de frumusetea lor, dar fara sa vreau o clipa sa-i am. As pastra doar cate-o pana daca li se desprinde din aripi, in rest stiu ca sunt ai cerului, ai lumii, ai vietii…

Intalnirile au rost, toate intalnirile, iar oamenii la suprafata par de multe feluri. Lutul care ne cuprinde sufletele plutitoare are densitati diferite, dar in absolut oricine exista posibilitatea zborului. Ideea e ca nu iubesc pe cineva mai mult sau mai putin in functie de greutatea omenescului sau.

Azi scriu depre oamenii-pasari doar fiindca am prilejul.

Ieri dimineata a sunat postasul tinand in maini un pachet pentru mine.

Stiam ce-i inauntru, il asteptam, adica banuiam ca va veni intr-o zi, dar inima a inceput sa-mi bata tare. Ea se bucura in felul asta bubuit, aproape taindu-mi respiratia.

Calin si Laura, doi oameni-pasari, pe care va invit sa-i descoperiti prin propriile bloguri, mi-au trimis mirodenii din India. Cutia mirosea dumnezeieste. Pentru mine mirodeniile au fost intotdeauna pretioase, cu echivalent in aur. Au totusi ceva ce metalului ii lipseste – MAGIA. Te pot bucura deplin, gadilandu-ti toate simturile, transportandu-te in lumi indepartate si exotice imediat ce le-ai pronuntat numele.

CORIANDER, ANIS, CUMIN, TURMERIC, NUTMEG, NUTMACE, CINNAMON, CARDAMOM, SAFFRON, VANILLA.

Cand le mirosi sau le gusti esti pierdut.

Mai stau si in tara asta de descoperitori care nu-mi da deloc nostalgia femeii ramase la tarm sa astepte ci indrazneala corabierilor.

Cutia primita ieri a aprins foc aprig in mine. Ce mocnea, acum arde cu valvataie pana la cer. Vreau sa plec departe…dorul asta de duca nu ma mai sfasie ca in trecut pentru ca am aflat cum se implinesc visele.  Mai stiu ca e un timp pentru toate si stau cuminte, traind ce e de trait acum, golindu-ma ca sa pot lasa lumina sa treaca.

Maine, cand vine prieten drag in vizita voi pregati fish masala, dupa reteta de pe plicul cu mirodenii, raspandind, impartasind bucuria acestui pretios dar .

Pentru Laura&Calin

Multumesc dragi calatori, multumesc din inima pentru darul vostru, multumesc ca sunteti si drumurile noastre s-au intersectat. Va iubesc de aici, de la celalat capat al firului colorat care inconjoara Pamantul.

SPERANTA RODESTE

Cand speranta da rod eu cant. N-am ureche muzicala mai deloc, dar asta nu ma impiedica sa-mi exprim bucuria asa. Dupa ce am primit mailul Oanei am cantat o buna bucata de vreme in coltul meu, lucrand.

…iti trimit in sfarsit poze cu margelele mamei. cred ca ce ai pus tu in ele a avut efect: pe linga faptul ca se simte bine, are o pofta de viata nemaipomenita si s-a apucat sa faca o multime de lucruri!

Ce sa pun?

Credinta mea in viata si un poem…

Am sarutat lumea cu ochii si trupul meu.

Cu falduri fara numar am infasurat-o intreaga in inima mea.

Am varsat pe zilele si noptile sale atatea ganduri,

Ca lumea si viata mea sunt de mult una, si imi iubesc viata

pentru ca ador lumina cerului care e toata in mine.

Daca a parasi lumea aceasta e o realitate tot asa de

puternica precum si aceea de a iubi, atunci trebuie sa

fie un inteles in intalnirile si despartirile vietii.

Si daca dragostea ar fi dezamagita de catre moarte,

viermele unei asemenea deziluzii ar roade toate lucrurile

si stelele s-ar ofili si ar deveni intunecate.

Rabindranath Tagore

DELIA SAU DESPRE A ALEGE

Desi n-am avut niciodata o viziune macro asupra lucrurilor de la un timp ma simt responsabila de ceva ce depaseste sfera propriei persoane. Ce se intampla cu gandurile mele, respectiv cu energia pe care o eman, o eliberez in lume?

Am invatat la scoala spusa domnului Lavoisier „In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma”

Oameni mai aplicati si mult mai competenti decat mine au facut tot felul de demonstratii despre puterea a ceea ce ne trece prin cap. In ce se transforma gandurile oare? Ce pot genera ele?

Nu stiu exact momentul, sau ce anume a declansat, dar am inceput sa fiu atenta la ce aleg sa „daruiesc” exteriorului.

Observatia e un exercitiu bun. Nu spun ca mi-am rezolvat definitiv furiile sau tristetile, ca nu injur birjareste sau ca nu-mi sare tandara din nimic, dar imi dau seama repede ce fac si atunci toate astea se dizolva, doar pentru ca le-am vazut.

Ma simt de parca m-as surprinde rasturnandu-mi cosul de gunoi pe strada. La propriu n-as face niciodata asta, dar gunoiul din cap e la fel de nociv pentru mediu. De ce sa murdaresc?

Nu urmeaza un slogan ecologist si nici n-am spus toate astea ca sa demonstrez ce misto sunt, sau ce speciala, dimpotriva, ma bucur sa descopar ca sunt comuna, ca mult mai multi oameni decat credeam fac acelasi lucru, adica au grija sa nu produca deseuri mentale. Decizia asta se poate lua oricand, instantaneu, ACUM.

O sa va vorbesc despre Delia.

Este expert contabil, femeie serioasa, cu responsabilitati, profesionista, mama, sotie, etc. Roluri sociale carora le face fata glorios.

Ne scriem de ceva vreme. La inceput, fara sa fie incrancenata sau vehementa o simteam nemultumita, ca un copil care vrea la joaca, dar nu e lasat. Treptat s-a schimbat ceva, ea stie mai bine ce. E vorba de un proces intim, prea intim sa fie relevant celorlalti, dar am simt transformarea si va arat rezultatul.

Intr-o zi o intreb

-Ce faci?

-Declaratii(evident ca erau fiscale)

-De dragoste? zic

- Nu.

-Ce-ar fi sa faci unele asa…

Imi si imaginam figurile celor de la administratia financiara in fata unor formulare roz cu inimioare

Ei bine, inca nu exista formularele, dar blogul Deliei numit pana mai ieri „Expert contabil” se numeste acum „Declaratii de dragoste” si e roz. Ea scrie frumos, cald, cu umor, luminand o lume seaca, prea serioasa, care crede ca zambetele nu-si au rostul.

Delia se joaca fara sa fie mai putin profesionista, mai putin responsabila, mai putin experta in contabilitate.

Delia a ales sa spuna „va iubesc!”

LOLA?!

Panza subterana a intamplarilor iese uneori la iveala.

In ultima vreme m-am agitat, am trait, am facut excese. Am fost apa iesita din matca, mi-am inundat campurile, distrugand, ca sa pot crea pe pamant nou, fertil.

Dintre nedumeriri s-au ridicat raspunsuri simple, clare, si le-am stiut adevarul dupa linistea in care m-au lasat.

Acum simt ca trebuie doar sa „ma locuiesc”. Felul in care se vor petrece lucrurile nu e asa important.

Micile coincidente ma ajuta sa am incredere, pentru ca mereu problema mea a fost indoiala.

De cateva zile ma chema o carte s-o deschid. Cand ii zaream cotorul printre celelalte se nastea dorinta s-o rasfoiesc. Tot aveam altceva de facut, dar ieri am scos-o de la locul ei.

E o carte din cele neintaplatoare(pentru ca si cartile sunt de multe feluri) cu lucrarile lui Victor Brauner, unde banuiesc o multime de chei. N-am deschis-o cu intentia explicita de a descoperi una. Mi-am urmat doar impulsul.

Inauntru gasesc un nume – Helena Petrowna Blavatsky.

Dau search pe net si descopar o femeie uimitoare, o fiinta magica, o calatoare, o cautatoare…

„Helena Petrovna Blavatsky este cunoscută ca fondatoarea, în 1875, a Societăţii Teosofice. Rusoaică de origine, cosmopolită, călătoreşte din America de Sud până în Japonia şi Indonezia, în Egipt, Grecia şi India, traducând din 16 limbi, inclusiv ebraică, sanscrită, latină şi greacă. Intenţia ei a fost de a reînvia vechile Şcoli de Mistere, a acelor centre din vremea lui Pitagora, Platon sau Plotin în care se învăţa că în om şi în natură există legi de o profunzime şi simplitate inimaginabile, care se pot cunoaşte şi care, prin studiul lor, duc la descoperirea identităţii reale, la intuirea adevărului.”

Cand ajung la opera ei ma izbeste un titlu „Isis Unveiled”.

Am in calculator o multime de texte pe care le-am gasit de-a lungul timpului, o arhiva stransa in ani, pe care imi promit s-o aprofundez, dar nu gasesc niciodata vreme. Uneori citesc amuzata de eclecticul lor, titlurile din folderul respectiv.

Da, Isis Unveiled e salvat acolo, intre comorile mele. Inseamna ca am mai ajuns odata, candva, la femeia asta, dar poate nu era atunci  momentul sa ma apropii mai mult. Am uitat-o cu desavarsire, ca s-o descopar iar.

Bucuroasa, asta-noapte ma gandeam sa scriu despre reintalnire, dar textul nu voia sa se lege deloc. Dupa cateva incercari am renuntat spunandu-mi ca e bine, poate, sa mai caut.

Dimineata am gasit un documentar despre viata ei din care aflu ca i se mai spunea si Lola.

Deci Lola…

Da, da, da, vorba filosofului rus.

CEL CARE-SI TINE INFINITUL IN BRATE

M-am retras in coltul meu cald sa rostogolesc bile. Au nevoie de liniste, de adanc sa se poata rotunji cum trebuie. Nu le fac decat cand mi-e bine, cand cobor in mine insami. Privesc titlurile cartilor din raft cu impresia ca luate intr-o ordine intamplatoare formeaza un poem.

Apoi e „cimitirul”. Nici nu stiu cand am inceput sa numesc asa adunatura de pietre, pene, cochilii, samburi, dinti de lapte, clesti de crab cu uluitoare articulatii, mici lucrari in lut, pazite de soparla Veronica. Ma uit la toate astea, dar ma concentrez la miscarea palmelor. E multe poezie pe lume si se poate declansa cu un singur cuvant. Dovada sta, aici, pe coperta din spate a unei carti gri, marturia Poetului

„Ajung pe o strada.E o mare multime de oameni. Ii opresc si le spun CLAVA. Acesta este cuvantul magic al poeziei, sunt sigur, si sunt mandru ca l-am descoperit. Imediat oamenii incep sa spuna poeme lungi, interminabile. Orasul tot e populat de mii de oameni care merg declamand la nesfarsit. Sunt terorizat si multumit. Terorizat fiindca am sa fiu ucis pentru ca am spus cuvantul magic, multumit pentru ca acum toata lumea e poeta”

Gellu Naum

Din noapte si tacere, din lumina care nu dispare niciodata, dintr-o ramasita de lut amestecata cu poezie, a vrut sa apara astazi pe lume – EL, omul care-si tine infinitul in brate.

ATATEA CAI…

Inainte gateam si facusem din asta arta, bucurie, declaratie de dragoste. Acum sunt mai expeditiva, mai minimalista intr-ale bucatariei, pentru ca a devenit o cale de exprimare secundara, dar de cate ori am ocazia ma intorc cu drag ca la o iubire veche. E un alt fel de a darui si de a primi.

Daca ramaneam in Romania ar fi existat Cooky Box, o “fabrica” de prajituri care aveau puterea sa dea timpul inapoi: cornulete cu magiun, tavalite, malai, ciocolata de casa si multe altele.

Incepusem s-o infirip si am respirat multe nopti mirosind a vanillie, am trait vremuri calde langa cuptor, am vazut oameni seriosi transformandu-se in copiii care au fost imediat ce gustau o prajitura.

E magie in orice punem dragostea noastra nu egoul.

Indiferent de forma lucrurilor pe care le materializam, atunci cand cuprind nenumitul ce ne insufleteste, ele transmit adevarul si ceilalti rezoneaza, il recunosc. De asta nu ma mai simt singura si nu ma voi mai simti niciodata chiar de mi-ar fi dat sa traiesc in varful unui munte, sau in mijlocul unei paduri. Mereu voi gasi cai sa daruiesc, sa ma risipesc pentru ca stiu un lucru – ceea ce sunt dincolo de corpul asta e infint

Asta vara am facut paine pentru pasari si ingeri. Ieri am facut ciocolata de casa pentru Cristina, pentru mine, pentru intreaga lume in care am eliberat bine in loc de suferinta.

E simplu, atat de simplu…

RIDE THE SNAKE

E senin, dar frig, foarte frig. In ciuda vantului taios ma duc sa vad apusurile.

De cateva zile, desi nu-mi place vremea rece, ies din casa seara de seara. Simt nevoia sa ma misc, sa-mi reiau vechile drumuri, cele care ma limpezesc. Pe cat de bine mi-e printre oameni, in egala masura as fi numai cu mine uneori.

Merg pana se face intuneric, pana mi-e cald, pana apar stelele, pana la un punct luat drept reper.

La intoarcere am jocurile mele. De exemplu incerc sa inaintez cat mai mult cu ochii inchisi, sau, mai nou, exersez echilibrul pe semirotundul bordurii care separa pista de spatiul pietonal. Parca as pasi pe spinarea unui sarpe urias. Animal fantastic, iesind din asfalt, pierzandu-se in noapte, ma tine prezenta pentru fiecare miscare. Mainile intinse lateral se pot transforma oricand in aripi, stiu bine. Oasele mi se fac usoare, ca de pescarus. Vantul sufla cat sa-mi incerce determinarea. Eu ma tin bine. Talpile se rotunjesc dupa forma suprafetei cu o naturalete pe care nu le-o cunosteam.

In cap imi suna versurile lui Morisson…

Ride the snake, ride the snake

To the lake, the ancient lake, baby

The snake is long, seven miles

Ride the snake…he’s old, and his skin is cold

VIVA LA VIDA!

Margele despre bucuria de a trai.

E atata frumusete pe lume, atata viata incat atunci cand e vorba de ea simt nevoia sa esentializez, sa ma duc la simboluri. Asa incerc sa exprim intr-un mod concis, universal, ceea ce altfel e greu de spus fara sentimentul ca ca-mi scapa totul printre degete.

Vorbesc pe margelele astea despre inceput, infinit, soare, apa, vise, inima, sacru si profan, despre toate culorile care compun albul, despre briza, mirosul frunzelor toamna, despre verdele campului, despre lut, despre nostalgia fara nume, despre dragoste.

Singura noastra lectie aici e iubirea si din ea se naste bucuria.

Cum ne putem plictisi sau intrista cand suntem calatori pe steaua asta hoinarind in Univers?