SA…

Posted on Updated on

Sa sarbatorim VIATA,

sa ne iubim ACUM, iar iubirea sa fie act,

sa uitam de ieri si de maine,

sa punem INIMA in tot ce facem,

sa trecem dincolo de ceea ce ne                                                                      separa,

sa ne amintim ca suntem fatetele unui unic diamant si ca stralucirea uneia nu le umbreste pe celelate ci dimpotriva, le amplifica lumina.

_10

Azi am vazut oameni stralucind in soare si culori, am dansat, m-am lasat mangaiata pe fata cu senzatia ca ma atinge Dumnezeu insusi, apoi am dus veselia mai departe

Suntem fiinte divine venite aici pentru o experienta umana.

Sa ne bucuram de ea!

O SAPTAMANA ACASA!

Posted on Updated on

Saptamana viitoare mi-o petrec la Bucuresti! As fi vrut sa pot sta mai mult, as fi vrut sa vin cu Ramon…Reformulez: sunt bucuroasa si rescunosctoare pentru calatorie asa cum va fi. Mi-e dor de Vladimir, de tata, de toti oamenii dragi pe care abia astept sa-i imbratisez, mi-e dor sa vin acasa.

O sa aduc sacul plin de daruri pentru EcoMarathon, tributul meu anual, simbolul increderii ce-o am in puterea omeneasca.

DSC09741

 

Si pentru ca de putere am pomenit, ea nu e celor ce ridica pumnul, sau vocea. Sta in blandete, in bunavointa, in credinta, in inima oamenilor care stiu ca dragostea e un biscuite in forma de stea. Sunt mandra ca asemenea oameni ma binecuvanteaza si ma mangaie cu prietenia lor.

https://www.youtube.com/watch?v=rLp7GlO4-pE#t=3204

ZEN, BOLLYWOOD SI FOSILE MARINE

Posted on

Viata e un fabulos bazar, un Taica Lazar in care daca intri nimic nu pare ca e nou sub soare, insa  comori adevarate isi traiesc miraculoasa existenta, acoperite cu un strat mai gros sau mai subtire  de derizoriu. Doar “aurul prostilor” straluceste.

Ne imbracam si mancam in fiecare zi.Cum putem scapa de corvoada asta  cotidiana? e intrebat maestrul de catre un novice

Mancam si ne imbracam, fu rasunsul.

Nu inteleg maestre

Atunci mananca si imbraca-te.

N-am sa explic povestirea zen strecurata ca din intamplare aici, desi mintea mea tare ar vrea sa traga o concluzie inteligenta. Mananc si ma imbrac. Ma intorc in bazar sa suflu praful de pe vechituri. Da, e nevoie de act pentru a intra in contact cu ce-i esential, trebuie sa ne murdarim pe degete, sa cotrobaim, sa apucam ceea ce pare un capat de sfoara, dar va asigur ca nu e doar atat.

Sambata seara petrecere indiana in Mouraria. Preet Ray canta de mama focului. Ce vad ar putea fi catalogat cu usurinta kitch, dar dincolo de derizoriu simt ceva in zambetul pustiului, ceva ce nu poate fi acoperit de ceasul lui mare cu sclipici, nici de freza smechera. Daca ceva-ul trebuie sa fie numit atunci i-as zice inocenta.

Lume, bere, chef de dans, fete miscand din solduri, barbati un pic stangaci dar plini de bune intentii. Persista in miscari si priviri intepeneala noastra de europeni prea educati/dresati ca sa mai fim cu totul noi insine. Apar trei indieni care fac imediat o oaza de bucurie fara rezerve. Rad cu ochii, cu toata gura, canta, se misca a la Bollywood si-i doare in pix de imaginea lor exterioara. Ei danseaza.

Odata se aprinde scanteia in Rege, ma ia de mana si pana sa ma dezmeticesc topaim amandoi in cerc cu indienii. Fraternizam. Uit de mine aia care se vede din afara. Raman un ghem de veselie. Dansez. Cand ma uit imprejur cercul deja e mult mai larg. In ochii tuturor arde acelasi foc. Nu mai suntem separati de nimic.

Am plecat acasa cu inima zvacnind de dragoste.

A doua zi ne-am dus in Cascais. Dincolo de obisnuitul existentei – mananc, ma imbrac, platesc facturi, viata noastra are o dimensiune mai putin vizibila, dar mult mai amuzanta, cea in care ne lasam sa fim copii si  multumesc lui Dumnezeu, ne potrivim, nu doar ne toleram.

Hai sa adunam pietre! Iuhuuu!

Caldura mare. Cascaisul plin de lume iesita la soarele pe care nu l-am vazut des iarna asta. Lasam drumul principal. Ne ducem pe stancile da la marginea oceanului.

Stau nemiscata, soparleste, primind caldura si lumina ca pe sfanta impartasanie. Regele are canadiana galbena, si-a pus gluga sa nu-l bata soarele, manusile, tot galbene, de plastic, ii apara mainile. Si-a cumparat in drum un ciocan, o dalta, iar acum bocane dislocand pietre pentru muntii lui in miniatura. Am gasit un bat de bambus pe care il lovesc de stanca nascand un ritm.

Plecam in alt loc, tot pe stanci, aproape de Boca do Inferno. Aici pietrele sunt negre, ridicand catre cer canini agresivi. Gasesc una lisa, alba, adapostita . Ma dezbrac, ma intind pe ea si ma dau iar luminii. Pasi puternici fac sa vibreze pamantul. Asta nu e Regele, el nu merge asa. Deschid ochii cu inima sagetata de grija. Vad printre gene o creatura stranie. Un barbat in negru, cu gluga pe cap, cu privirea ascunsa, tinand in mana un vas alb si cinci jerbera sangerii.

Prezenta lui ma nelinisteste. Ramon se apropie si imi zice hai de-aici. Barbatul se intinsese undeva printre pietrele negre tinand florile pe piept.

Ce-i?

Nu stiu ce-i, dar hai, nu-mi place ce simt.

Am incredere in presimtirile lui si in ale mele asa ca fara cuvinte am luat-o din loc.

Te duc in imparatia pietrelor, i-am spus. Coboram pana cand ajungem pe platoul de langa mare. E un loc aflat la cativa zeci de metri sub promenada plina de lume unde regasesti paradisul tacut al inceputului lumii.

Doi pescari isi vad linistiti de unditele lor. Ma intind pe piatra calda. Ramon gaseste fosile. Vine cu ochi luminosi si-mi zice ca e visul lui implinit. Ne petrecem urmatoarele cateva ore in cea mai deplina, pura, seninatate. Eu nemiscata, el bocanind, aducandu-mi din timp in timp comorile rapite rocii. Valurile se sparg ridicand jerbe de 4-5 metri inaltime, invadand platoul ca sa se scurga iar in mare. Neobosita, apa vine si pleaca. Facem tai-chi cu fata la ea si la soare, simtind imensa energie, trecand dincolo de contrarii. Ne ducem acolo unde ajung valurile. La inceput mi-e frica, dar odata ce ma linistesc parca si apa se linisteste. Doar ne mangaie picioarele.

Iesim la suprafata ca si cum am fi fost in alta lume. Mergem pe spinarea sarpelui de piatra:

Ride the snake, ride the snake

To the lake, the ancient lake, baby

The snake is long, seven miles

Ride the snake…he’s old, and his skin is cold

DSC06376

 

 

IERI

Posted on

De ziua mea am produs “the cake” cu foietaj crantanitor, crema de vanilie, frisca, sos de fructe de padure si capsuni proaspete.

Pana acum am construit-o de zeci de ori facand multi oameni fericiti. Puteam sa-mi imaginez perfect gusturile, texturile, dozam cu mare arta proportia dintre dulce si acid, dar totul se petrecea la mine in cap. Pana ieri n-am manacat-o niciodata.

Cum am invatat sa-mi pun o intrebare esentiala – CE-AI FACE AZI DACA AI STI CA E ULTIMA TA ZI AICI? – ma dezleg de multe tabu-uri.

Pai…as manca prajitura asta grozava, mi-am raspuns.

Crema de vanilie: am inlocuit cu lapte de cocos laptele de vaca si-am indulcit-o cu piloncillo – zahar pur, nerafinat, din trestie de zahar, presat in forma de con(de unde si numele), foarte bogat in minerale si fier. E specific Americii Latine, dar aici l-am gasit la indieni.

Dimieata mi-am petrecut-o cu Regele, pe furate, intr-un parc nestiut, stand pisiceste la soare, amusinand pamantul reavan, urmarind un soim ce plana in inaltul cerului.

Nu te mai gandi la viitor, imi spune.

Daca nu ma gandesc am impresia ca nu va mai fi, recunosc si-mi vad frica, frica mea cea mare, dar trec prin ea ramanand in prezent unde totul e bine cum e si nu necesita va urma.

El se duce la treburi. Hoinaresc singura pe strazi dezlegata de viitor. Ce mare dar mi-a facut!

Trec printr-un cartier departe de casa. Vad detaliile cladirilor, aud zgomotul strazii, ma uit la cer si parca nu mai stiu cine sunt. Chiar, cine sunt fara amintirile mele, fara proiectiile mele, fara povestea din cap? Cine sunt eu atunci cand nu ma gandesc la nimic, cand nu ma agat de nimic?

Cand am starea asta ma ia un atac de panica. Daca ma ratacesc? Daca ma pierd? Daca nu mai stiu drumul inapoi? Inapoi…?

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inspaimanatorul moment in care am vazut ca-mi iubesc temnita, care desi are poarta larg deschisa mi-e frica s-o parasesc doar pentru ca nu stiu ce e dincolo de ea. Panica trece. Ridic din umeri, recunosc ca nu inteleg nimic si merg mai depate.

Restul zilei curge lin. Gatesc , citesc, vad apusul de la fereastra, ma duc sa-mi astept iubitul la metrou, asa cum fac seara de seara. Noaptea senina, luna ca un zambet, urcam multe scari, ne tinem de mana, nu ma gandesc la viitor, cinam, iesim sa ascultam un concert, cu 10 minute inainte de miezul noptii suflu in lumanari si mancam prajitura din aceeasi farfurie.

DSC09754

CHEIA

Posted on

Asta noapte am avut un vis. De la o vreme am inceput sa dau altfel de atentie viselor. Imi pun intrebari mai adanci despre natura a ceea ce numim realitate.

Nu-mi amintesc exact contextul, insa m-am trezit cu un mesaj binecuvantat. Stiu ca aveam dileme privind iubirea, ce e, sau daca sunt cu adevarat iubita. Era acolo o framantare, o indoiala, o nevoie de certitudine…la care mi s-a raspuns asa:

Iubirea e doar ceea ce simti cu inima deschisa.

M-am trezit cu sentimentul ca am cheia usii pe care de multe ori ma grabesc s-o incui. De ce o incui? Dintr-un indelungat exercitiu. Pentru ca am inteles gresit, am actionat gresit si am insistat in erorile mele, dar nu putea fi altfel. Acum sunt constienta de asta, insa imi da de furca reflexul bine antrenat

Iata ce gasesc scris dimineata intr-o carte deschisa la intamplare:

Toti oamenii isi instaleaza bariere sa-si limiteze teritoriul, sa se protejeze de ceilalti. Zidurile in spatele carora se apara sunt fortarete de suferinta. Acolo nimeni nu cunoaste fericirea, doar invidia, rautatea, ura care nu sunt decat alte forme ale fricii. Fii pentru ei o oglinda a bunatatii, incearca sa gasesti vorbe si gesturi care calmeaza, care vindeca. Inaintea unui om suferind trebuie sa-ti depasesti suferinta proprie daca vrei sa ajuti cu adevarat.

INTERVIUL

Posted on Updated on

Am primit, cand ma asteptam mai putin, un dar minunat. Interviul de pe TVR International de acum cativa ani.E interesant sa-l revad acum. Ce calatorie!

 

 

SIGILII

Posted on

Regele isi petrece timpul migalind sigilii chinezesti. Eu pictez langa el, sau modelez lut. Sculpteaza piatra cu infinita rabdare. Ii privesc mainile. Mi se par de-o frumusete desavarsita. Stam cate o zi intreaga impreuna, in tacere,  lucrand. Din cand in cand raspundem cu voce tare gandurilor celuilalt. La inceput parea ciudat. Acum nu mai e. In zile din astea nici mancare nu ne trebuie. Ne hraneste ceva ce tot in liniste vietuieste. E o taina pe care n-o vreau deslusita, dar ma incanta s-o traiesc.

Din ea au aparut piesele de mai jos. Prima noastra colaborare artistica involuntara.

DSC09732

Aici o sa-l las pe Poet sa spuna lucrurile despre care invatam sa tacem laolalta:

Mana mandarinului in serviciul nostru. Mana care scrie, nepatata. Unghia ei e unghia tocului, literele ei sunt umbrele literelor. De data aceasta umbra este exacta, inversa si adevarata. De data aceasta-si pentru totdeauna-umbra a devenit adevar. Ea este lumina. 
Orice idee de dublu este exclusa. Unghie si umbra sunt reflexe indragostite ale Unicului.

Tinem aceasta mana magnifica in serviciul nostru.

Libertatea poate fi cucerita in orice circumstanta, in orice loc, in orice timp, cu conditia sa fie act.

DSC09734