LEAPSA DE LA CATIA

1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând:

complexat, aceeasi fiinta agresiva, bestiala. In ciuda viziunilor idilice

2.Fără să verificaţi, cât e ora?

0.45

3.Verificaţi

0.24

4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?

Sumar

5.Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?

Pe internet la un site despre istoria artei.

6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?

Foarte rar ,cate o masina trecand pe strada.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?

Duminica seara,  am ascultat o trupa de brazilieni care aveau concert in oras. 

8.Ce-aţi visat ieri noapte?

Pe Tam Tam  ranit ingrozitor de  o pisica…

9.Cand aţi râs ultima dată?

Putin mai devreme, cu Doris si Dan .

10.Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?

Nu

11.Ce părere aveţi despre acest chestionar?

Imi aminteste de oracolele din generala.

12.Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.

Nu stiu ce stiti.

13.Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?

Nora

14.Şi dacă ar fi vorba de un băiat?

Am raspuns deja la intrebarea asta.

15.V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?

Da, m-am gandit.

16.Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?

Adevarul.

17.Daca aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?

Pe mine, numai pe mine .

18.Vă place să dansaţi?

Da, dar nu in public

19.George Bush?

Nu

20.Ce aţi văzut la televizor ultima dată?

Un film romanesc din ’72. Nu i-am retinut numele

21.Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?

Sa-l preia cine vrea,e la liber.

TOTUL ARE SENS

Pun egal intre a trai si a merge pe sarma. Ambele iti cer un efort constant, atentie, echilibru, concentrare, prezenta.

Sunt zile in care merg usor, uneori insa trebuie sa ma tin tare ca sa nu cad in gol, unele cand ametesc putin, altele cand sunt obosita, ca sa nu le mai amintesc pe cele in care am intrebari privind capatul sarmei, dar stiu ca tot ceea ce trebuie sa fac e sa simt unde pun pasul.

Am facut introducerea asta echilibristica sa spun, de fapt, ca efortul nu e niciodata zadarnic sau ca inceteaza sa fie efort atunci cand te pui cu totul in ceea ce faci . Astazi am simtit confirmarea acestui fapt.

Mi-a scris cea pentru care am lucrat colierul „femei si ingeri”. O sa reproduc mailul pentru ca n-as vrea sa-i stric frumusetea repovestindu-l

Buna seara Lola,

a sosit la mine colierul tau, un obiect magic.

a venit exact cind strabateam o mare incercare

el m-a salvat;iti multumesc.

Stiu ca nu exista coincidente, doar lucruri care se intimpla dupa o alta logica decit cea umana.

Cristina a venit la mine si l-am privit amindoua prima data (am desfacut plicul impreuna)

Am simtit ceva din tapiteria “La dame a la licorne”, din “Calea Searpelui” alui Gellu Naum. din Frida, din poezia lui Cohen…, un obiect alchimic facut din pamint si apa, foc si aer

si mai ales dragoste. E o minune ca exista un lant uman, ca margelele pe ata.

M-am gindit la cifra 19, a lui Eliade, Culianu, la Sinziene, noaptea in care se deschid cerurile.In urma cu 110 ani s-a nascut bunicul meu de Sinziene, ultimul preot dintr-un sir lung

lung..de preoti.

N-am facut mare lucru pentru Cristina:am iubit-o si am ajutat-o sa-si trezeasca ingerul atipit.

Meseria mea de profesor e sa iubesc si sa ajut tinerii: e un mare privilegiu.

 Nu e extraordinar ca exista un asemenea profesor, un asemenea om?

Pe mine m-a incurajat sa-mi traversez in continuare sarma cu increderea ca totul are un sens.

IRINA +BOGDAN=RADA

Cand se naste un copil am doua senzatii. Una de miracol si alta de oboseala. Ambele sunt coplesitoare. Ma gandesc cu umilinta si bucurie la taina vietii stiind in acelasi timp cat de lung e drumul pe care il are de facut mica fiinta, cat de greu uneori.

Dar sa lasam drumul, v-o prezint pe Rada, care tocmai a implinit o luna.

Si s-a nascut din dragostea a doi oameni care imi sunt foarte dragi.

Pe Irina, mama Radei o cunosc de ani buni, 7-8. E o poezie de femeie. Acum doi ani la Timisoara, la festivalul de jazz, imi spunea ca s-a indragostit de Bogdan. Nu stiam cine e Bogdan, dar eram fericita pentru ea. Tin minte cum ii straluceau ochii scriind/primind sms-uri.

Dupa ce am plecat din tara imi scrie ca s-a mutat cu Bogdan. Eu fac o oarece confuzie si atunci ea precizeaza numele lui de familie.

Am un clic si ii spun sa-l intrebe daca a stat pe strada cutare si a invatat la scoala cutare. Da, chiar asa era. Ei bine, Bogdan a fost colegul meu de clasa in generala.

Am o memorie ingrozitoare, dar pe el mi l-am tot amintit de-a lungul anilor pentru ca statea intr-o casa foarte frumoasa care a ars la revolutie si de cate ori treceam prin dreptul curtii respective, unde nu s-a mai construit nimic, ma intrebam ce face, unde o fi plecat .

In clasa a patra, cred, am fost la ziua lui. Tin minte incaperile foarte inalte, ferestrele uriase. Era o casa care m-a fascinat.

Deci Irina-Pisicina il iubeste pe fostul meu coleg din clasa a IV a C, un baiat inalt, brunet, foarte dragut si foarte talentat la desen, care a si plecat din clasa a cincea sa continue scoala la Tonitza, iar acum e sculptor si o iubeste pe Irina-Pisicina. Ce intamplare frumoasa!

Va dati seama ca am vrut sa ne intalnim. In noiembrie anul trecut n-am reusit pentru ca Bogdan nu era in tara, dar ne-am vazut in aprilie la un ceai. Irina – infloritoare. A fost si Rada cu noi. Statea inca in lumea ei acvatica. Pe Bogdan nu l-as fi recunoscut, desi apoi, obisnuindu-ma cu prezenta lui ghiceam ceva din baiatul de demult. Poate ochii.

Nu-mi venea sa cred ca trecusera 27 de ani.

Imi place cum viata a legat lucrurile, cum a facut posibila puntea in timp.

La inceputul discutiei ne-am intrebat daca mai stim pe careva din fostii colegi. Nu mai stiam, dar pana la sfarsit accesasem sertarul memoriei pe eticheta caruia cineva caligrafiase frumos „clasa a IV a C”  si erau acolo amintiri intacte, personaje pe care le-am pastrat asa cum se auzeau strigate la catalog: Sovagau Emil, Bondar Viorel, Voiculecu Vlad, Bebis Ruxandra, Olariu Bogdan, Dascalu Gratiela…

Irina nu numai ca a mijlocit o intalnire asa emotionanta, pe care copiii de-atunci probabil nici nu si-au imaginat-o, dar a mai facut si o fetita foarte frumoasa. V-am spus la inceput ca e o poezie de femeie.

SUPERBE ACCIDENTE ACVATICE

Mi-a trimis Raluca un documentar despre apa. M-a fascinat prin faptul ca lichidul cel mai obisnuit din lume ascunde atata mister.

E in natura noastra sa tratam superficial ceea ce se afla in imediata apropiere, ceea ce ne intra in rutina zilnica.

Cine e atent cand bea un pahar de apa sau cand se spala? De cele mai multe ori suntem cu mintea in cu totul alta parte.

Apa are memorie, energie, isi poate modifica structura in functie de mediul inconjurator, in functie de emotiile pe care le avem in prezenta ei.

Structura unei molecule de apa careia i s-a zis „multumesc” e incredibil de frumoasa…Am vazut-o fotografiata.

Tot in documentar spuneau ca structura apei din organismul nostru este la fel cu cea a apei din locul unde ne nastem si se pastreaza pe tot parcursul vietii. Suntem 78%apa, deci avem legaturi puternice care nu se pierd.

Poate de asta am simtit nevoia sa vorbesc despre Romania, despre radacini, despre sufletul meu romanesc, la expozitia pe care o pregatesc in octombrie. A trebuit sa ajung aici, langa apa(intamplator!?), sa iau distanta, sa-mi schimb perspectiva, sa ma pot defini si gandindu-ma la tema evenimentului, exact asa s-a formulat in minte „sufletul meu romanesc”, dar nu va fi numai despre sufletul meu ci despre sufletul nostru comun, daca ii pot spune asa. Vreau sa cobor in profunzimea sentimentului de a fi roman.

La inceput ezitam cand ma intreba cineva de unde vin. Lumea presupune ca sunt din Germania si as putea sa ma dau nemtoaica, la urma urmei, dar zic mereu „sunt din Romania” si cand zic asta nu ma mai vad asociata cu oamenii care m-au facut sa plec de-acolo, nu mai vad o tara cu orase urate si cu drumuri proaste ci ma gandesc ca Romania inseamna bunica, mama, tata care acum a ales sa traiasca simplu, taraneste, si imi spune ca nu a fost niciodata asa fericit, Nana, bunicu, lelea Anita, badea Lixandru, bica Cuta, domnul Lese, prietenii mei, voi cei pe care v-am cunoscut de cand cu margelele. Romania inseamna Campulung Moldovenesc, Sibiu, Brasov, Bucurestiul(suportabil), inseamna gradina domnului Marchis din Maramures si inca alte locuri neinchipuit de frumoase.

Ca sa se inchida frumos cercul am vazut un interviu din anii 60 cu Henri Coanda. Minunatie de om caruia la 80 de ani ii straluceau ochii si ii scapara mintea.

Vorbea impecabil romaneste. Desi nu mai locuia demult in tara si nu mai avea cu cine sa o exerseze, spunea ca limba romana e oglinda gandrii lui. Mai spunea ca Romania e singurul loc care il cheama. Culmea, si el lega aceasta chemare tot de apa. Facea analize ale apei de ploaie sau a celei provenite din topirea zapezii, din diverse locuri ale lumii si spunea ca desi chimic apa e peste tot H2O ca structura nu seamana niciodata.

Ne numea pe noi oamenii niste accidente acvatice….

MIC EXERCITIU DE TRAI FRUMOS

 

Cand sunt singura acasa devin minimalista rau la mancare. Nu pot trai fara fructe, dar in rest imi pierd interesul pentru aproape orice, sau mananc zile in sir acelasi lucru. Noua mea pasiune sunt maslinele naturale pe care le-am descoperit intrun mic magazin de legume si fructe.

Cand mi se face foame ma gandesc ca ar trebui sa gatesc ceva, iar in final mananc tot cascaval cu masline si rosii. O tin asa de la inceputul saptamanii.

Azi am iesit pana in centru si m-am intors cu legume proaspete. Aratau frumos. Mi-a fost mila sa le parasesc in frigider pana imi va trece nebunia cu maslinele.

Gatesc, mi-am zis eroic, si dintr-o data am avut chef.

Supa crema de dovlecei, picanta, pentru ca de la un timp asa imi vine sa mananc, plus salata calda de ciuperci pleurotus cu ardei, vinete, dovlecei si muguri de soia, ursturoiata bine.

Au sfarait tigaile, au iesit aburi, mirosuri ademenitoare, s-au aratat condimentele din dulap si smantana inca neexpirata din frigider. Dezmat curat…

Gatitul de placere imi da o mare si imediata satisfactie. Multi ani a fost un mod de exprimare artistica si o forma de a le spune prietenilor ca-i iubesc.

Azi a fost doar un mic exercitiu de trai frumos.

FRAGI

Am repetat margelele cu fragi si asa am putut sa le fotografiez in varianta lor finala. Le-am mai aratat pe primele, surprinse la uscat chiar in noaptea facerii lor.

Siragul asta ma emotioneaza intr-un fel straniu. Desi lucrand mi-e familiara fiecare bila, in clipa in care inchei colierul am senzatia ca-l vad pentru prima oara. Ma cuprinde un fel de sfiala si de mirare in fata lui.

Trecandu-mi degetele peste micile fructe rosii, in relief, imi amintesc de mirosul innebunitor care se raspandea pana departe cand bunica punea dulceata la fiert, apoi de borcanele legate cu celofan pe care le tinea in servanta din camera buna. Imi mai amintesc fragii proaspat culesi peste care turnam smantana si ii mancam cu mamaliga fierbinte. Intre racoarea smantanii si fierbinteala mamaligii, erau o dumnezeiasca bucurie.

Aceeasi atingere ma duce pe vremea cand bunicul ne arata locuri prin padure lasandu-ne sa descoperim singuri, una cate una, bobitele rosii care se ascundeau dupa frunze. Chiuiam fericiti la fiecare noua descoperire si el probabil zambea auzindu-ne…

VORBE, DORURI SI GANDURI…TOATE ZBURAND

 

Azi a fost o nebunie in ale comunicarii. Prima veste –suma  pentru mars e completa gratie Ioanei din Canada. Toata dimineata am scris pe mess, pe gmail, pe skipe, pe blog. Am gasit casuta plina de mailuri. Cum terminam de raspuns la unele veneau altele. Nu stiu cum s-or fi asezat stelele pe cer, ca lumea a avut chef de vorba, dar am savurat efervescenta asta iscata din senin.

Cand m-am apucat de lucru mi s-a facut dor de Mihail Sebastian. Asa un dor nebun…si am reascultat Jocul de-a vacanta. Margelele de azi au prinse in ele dorul asta.

Dupa amiaza, cand terasa mea era deja in umbra, tanjeam dupa soare si dupa nisip incins, dupa plaja mica pe care am inceput s-o prefer pentru ca la Guincho se ajunge greu din cauza vantului.

Am pus in cos doua carti cu „chambres de reve”, prosopul si am coborat pe bicicleta panta spre oras cu senzatia ca zbor.

N-am voluptate mai mare decat sa ma intind pe nisip si sa-mi las gandurile razna. Le urmaresc amuzata de parca nu ar fi ale mele.

As vrea sa stau in camera asta alba pe care o banuiesc racoroasa, as vrea sa desfac in doua caise si sa-mi infig dintii in carnea lor tare, as vrea sa dorm de pranz si intr-o incapere indepartata cineva sa cante la violoncel suita no.1 de Bach

O sa-mi fac ceai de mere si scortisoara, din cel adus de Doris

Trebuie sa iau masline verzi

Imi lipseste indianul…

90% CALDURA, BUCURIE, SOLIDARITATE

Alexandra mi-a mai trimis o data plicul cu acte pentru viza. L-am primit. A venit bietul portar imediat sa mi-l aduca si a rasuflat usurat cand s-a descotorosit de el.

In aceeasi zi am atins 90% din suma necesara pentru a obtine dreptul de participare la mars. Din 2000$ am strans impreuna 1795$.

Ultima donatie a fost suma rezultata din vanzarea simbolurilor in cafeneaua Second Cup din Montreal. Fetele din echipa au avut initiativa asta, iar clientii cafenelei s-au implicat.

Va multumesc tuturor celor care ati contribuit, care ati fost dispusi sa faceti un gest, care nu va ascundeti dupa scuza ca oricum e inutil, sau prea putin ca sa foloseasca.

Astazi am trimis actele la Paris pentru viza. Sper s-o primesc. Cu gandul asta am lasat plicul la posta, cu dorinta de a merge pana la capat in ce am inceput, dar si in eventualitatea in care n-as primi viza tot cred ca a fost un drum frumos pana aici, iar gesturile noastre nu-si pierd cu nimic din valoare.

Raman noptile in care am lucrat simboluri, raman caldura, bucuria si solidaritatea dintre noi. Ramane prietenia.

Cei care au incercat sa arunce cu noroi sper sa vada frumusetea acestor lucruri si sa devina mai buni, cei de la Idelier, care nu mi-au mai dat banii pe o parte din simbolurile vandute acolo sper sa aiba macar mustrari de constiinta.

Nu inchei pe un ton pesimist.

Vreau sa parcurg cei 60 de km, vreau sa ma doara picioarele pentru un ideal, vreau sa duc treaba la bun sfarsit. Pentru asta nu-mi mai trebuie decat viza si cele 10 procente ramase adica 215 $

 

 

DORIS SI TIMPUL

Sambata si duminica a venit Doris la mine. Tam Tam a facut ture nebunesti prin casa de dragul ei. Eu nu mi-am manifestat bucuria asa impetuos, dar am fost tare fericita s-o vad.

A umplut spatiul de lumina pe care o poarta pretutindeni cu ea, si de mirosuri innebunitoare de ceai razbatand din pachetul pe care mi l-a pus in brate.

 

 

Maria mi-a zis ca-i aminteste de personaje din filmele lui Almodovar, ca pare una dintre femeile acelea cu destine neobisnuite si vieti fabuloase.

Va jur ca asa e.

Intamplarile lui Doris iti taie respiratia, iti zbarlesc parul, iti umplu ochii de lacrimi, te fac sa razi cu pofta.

Doris se lupta cu traficantii de valuta din Timisoara luand partea unor batrane de la tara, Doris convietuieste o vreme sub acelasi acoperis cu dona Maria, o fantoma obsedata de curatenie, Doris are atata prezenta de spirit incat scapa de un betiv care o ameninta cu cutitul, Doris are grija de fata aruncata de” iubitul” ei din masina la semafor, Doris in scoala generala plange saptamani in sir de mila unui coleg sarac, Doris pierde dar are curajul s-o ia de la zero, Doris isi urmeaza iubirea vietii. Doris are o suta de povesti in lada fermecata, ochii vii si un suflet de aur.

 

Am gatit impreuna, am mancat, am baut vin rosu si am povestit pe terasa, ne-am plimbat pe langa ocean, am fost la clatite cu fructe de padure, am facut bile de lut, dar cel mai bine ne-a reusit sa pierdem notiunea timpului.

Dimineata, pe la 10.00, eu cu ceaiul si ea cu cafeaua si am iesit pe terasa. Ne-am pus iar la vorba si erau departe de a se termina subiectele, ba parca se legau din ce in ce mai multe si era bine, foarte bine. Pentru ca cerul a fost innorat, deci soarele disparuse ca reper nici una dintre noi n-a banuit cat ar fi ora, dar puteam jura ca e maxim 12.00.

Teribil! (vorba ei) Se facuse doua desi Doris promisese ca la ora aia va fi in Lisabona. Nu ne venea sa credem ca timpul trecuse asa pe langa noi fara sa-l mai percepem.

A plecat lasandu-ma cu zambetul pe buze  si cu o intrebare…

Daca eternitatea incape intr-o clipa?

DUPA-AMIAZA CU BRANCUSI

Plecand la posta mi-am strecurat in geanta o carte cu aforismele lui Brancusi. Tare il iubesc si cum ziua a fost una coplesitor de frumoasa voiam sa il am in preajma.

Cand mi-am terminat treaba  m-am dus pe plaja mica din centru intinzandu-ma pur si simplu pe spate, cu camasa mea alba cu tot.

Mangai intruna nisipul fierbinte imaginandu-mi Pamantul o uriasa pisica pe spinarea careia stau. Ma hranesc cu ganduri intelepte.

„Omul isi face o lume a lui, pricinuind bucurie celorlalti, prin arta, insa numai cand ajunge la adevarata lumina. Pentru asta trebuie sa-l gonesti pe imbecilul din tine.”

Bunul meu Brancusi …

„Oamenii nu si mai dau seama de bucuria de a trai pentru ca nici nu mai stiu sa priveasca minunile Naturii”

Plang privind cerul si corpul meu parca nici nu mai exista, s-a dizolvat in clipa asta magnifica, si-a pierdut consistenta.

Randurile lui parca sunt randurile mele.

„Viata mea a fost o succesiune de miracole!…

Familia mea! – Patria mea! – Pamantul ce se invarteste!…

Briza vantului!…

Norii ce trec!…

Apa ce se revarsa!…

Focul ce incalzeste!…

Verzile ierburi!…Ierburile!…

Uscatele!…Noroaiele!…

Zapezile!…